Ziua Îndrăgostiților

Labilă sau trecătoare, Ziua Îndrăgostiților apare pentru cei mai mulți dintre noi drept momentul în care explodează kitschul, într-o lume a cadourilor roz bonbon și dulci. Februarie servește parcă numai florilor și arcadelor de baloane, pozelor prelucrate cu inimi și trandafiri, ca într-o telenovelă dezgustătoare. Cu toate acestea, văd în această zi ludicul și curajul, plăcerea și emoția de a sărbători ceea ce nu este îngăduit decât câtorva dintre noi: dragostea.

La fel cum nenumărate rituri exprimă în partea socială câte ceva din afinitățile noastre față de noi înșine și față de lume, de cele mai multe ori acestea fiind legate indisolubil, ziua aceasta surprinde poate cele mai stabile trăsături care se păstrează de demult, în timpurile noastre: efervescența iubirii, a sexualității, dorința vie de a păstra ceea ce ne este mai frumos și mai magic, dragostea.

A avea o zi pe an în care să te desprinzi de tot pentru sensibilitatea vie a sentimentelor față de cineva este dintre cele mai frumoase sărbătoriri. Ca și cum am avea un simptom al acestei explozii, participăm la Ziua Îndrăgostiților sublimând sexul și abstracțiile care se leagă între oameni, însuflețind și emoționând parcă mai mult decât oricând ziua petrecută împreună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *