Ultima zi de libertate, prima zi de militărie

După titlu, vă dați seama că este vorba de prima zi de școală. Încă de azi dimineață am simțit că va fi o zi plină. Preferam să fac orice altceva mai ușor decât să mă trezesc în dimineața asta, dar până la urmă am făcut un efort. După ce m-am îmbrăcat şi toate alea, am pornit spre gară (sunt navetist, ceea ce înseamnă că mă trezesc cu aproape două ore înainte de orele de curs).În gară m-am întâlnit cu epicii mei prieteni, Alex, Cosmin, Diana şi Alexandra, care erau cu zâmbetul pe buze, mai ales Alex, care s-a transferat la liceul nostru (doar el nu făcea parte din el). Să-l fi văzut pe Alex cât era de entuziasmat!

Era bucuros că îşi întâlneşte noua dirigintănoii colegi şi ne povestea prin ce proceduri trebuie să treacă azi. În tren, am stat în picioare, dar asta nu ne-a descurajat, ci ne-a facut mai veseli, de parcă făcusem stand-upcomedy în tren. Foarte multe glume şi voie bună a fost astăzi, dar când am păşit în curtea şcolii am zis: oohh…nu din nou! Măcar mi s-a compensat starea asta cu faptul căam stat degeaba în ore profesorii au fost mai indulgenţi cu noi astăzi şi am stat lejer la ore, fără să ne concentrăm prea mult.

La sfârşitul zilei de şcoală m-am îndreptat spre casă cu fericitul gând că voi ajunge mai repede ca să postez pe bloguşorul ăsta.