Schimbarea locuinței

Schimbarea, aplicată locuirii avute aici în vedere, cheamă pasivitatea, astfel încât pentru o vreme te păstrezi observator, spre a vedea acele câteva direcţii noi pe care numai o altă casă le poate aduce. Ponderea vieţii se măsoară în obiceiuri schimbate, în noi labirinturi de străzi, oameni, ore care implică încântătoarea schimbare ce înaintează odată cu noi.

Cred că a te muta e o formă de tratament, asta după ce ai îndurat o mulţime de zile şi nopţi în intimitatea aceleiaşi odăi, pereţii devenindu-ţi cel mai tăcut martor. Parcă înfrunţi destinul prin luptă cu zmei, alegând să străbaţi mările şi ţările metaforice ale oraşului, până înfrângi şi te muţi, bucurându-te la final de un colţ nou de labirint în care vei poposi o vreme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *