Luptă pe toate fronturile

Luptele se duc pe toate teritoriile, in toate dimensiunile si cu toate armele. Una dintre cele mai epuizante pentru mine a fost si este lupta cu mine insami.

Separatismul dintre bine si rau m-a epuizat si, la sfarsit, am cedat. Am cedat pentru ca a trebuit sa accept ca nu exista una fara cealalta. Ca trebuie sa accept partea negativa, ca mai apoi sa o accept pe cea pozitiva. Am batut multi ani pasul pe loc din cauza fricii, pentru ca mi-a fost frica sa ma uit in mine, de ce as descopari si cel mai tare ma inspaimanta gandul ca cei din jur vor descoperi astfel cine sunt si ca ma vor iubi mai putin, dar mi-am dat seama cu trecerea timpului ca este un adevarat act de curaj sa te uiti in intunericul din tine. Sa stai acolo in durerile mintii, sa te lasi judecat si biciut de propriile slabiciuni. Am observat neputincioasa cum “L’Ange et le Demon” danseaza un tango pe muchie de cutit. Este un dans al mortii si, acceptand ca esti un intreg, ca esti si lumina si intuneric, dizolvi ideea de separare si nu poti face asta decat atunci cand esti in intuneric, fara a te mai impotrivi, ci pur si simplu renuntand la judecata si asteptari, dandu-ti voie sa simti si sa fii. Lupta izbucneste atunci cand nu vrei sa stai, cand mintea cauta toate motivele sa nu stai acolo. Ooo… si ce aliati puternici are – orgoliul, gelozia, mandria, violenta, judecata, slabiciunea si cred ca puteti sa mai gasiti si voi cativa.