Incă o poveste – Continuare

In panica si nelinistea unui om, care simtea un foarte mare pericol si o si mai mare instabilitate din aproape toate punctele de vedere, a inceput sa mi se contureze imaginea unei case. Casa mea ideala, la care ma gandisem deunazi. Da, a inceput in acel moment, in acel aeroport. Am renuntat sa ma mai zbat in angoasa mea. Si sa respir. Nu stiam de unde, dar aveam un sentiment clar ca totul se va rezolva, desi nu aveam nici cea mai mica idee sau plan concret. M-am descaltat, mi-am intins picioarele pe bagaje si am inceput sa ma simt…acasa. Parca tot locul acela devenise casa mea. Cu ferestre largi, batute furtunos de ploaia de afara, strajuita de palmieri si incalzita de toate fetele zambitoare ale turistilor entuziasmati ca vin/pleaca in paradisuri de ei stiute. Mi-am asezat cartea pe genunchi, mi-am proptit mana pe geamul de langa mine si am savurat ceaiul cald si aromat. Nu mai conta nimic din ceea ce imi declansase spaimele anterioare. Eram acasa si era bine.

Bineinteles, ca orice minte care reuseste sa se relaxeze, solutiile au venit in cateva ore si seara urmatoare eram in tara, visand la cum sa imi continuu ideea de casa. Acum, cu temelia deja construita, imi va fi mult mai usor. Adaug cate o caramida prin fiecare experienta, dar stiu exact care este aroma principala acum: atitudinea. Acasa este oriunde, oriunde reusesti sa fii tu, fara atasamente prea mari, frici sau limitari absurde. Ambalajul va fi intotdeauna cel potrivit, atata vreme cat interiorul tau este acolo.