Îmi amintesc

Îmi amintesc că aveam nişte vecini care îmi plăceau mult. Mergeau după pâine cu rucsacul. Spuneau că aşa procedează oamenii în Germania, locul din care veniseră pentru a se stabili aici. Mi se părea încă de atunci cea mai puţin ruşinoasă sau kitch variantă de transportat alimente, mai ales că era perioada în care mă chinuiam să nu sparg sticlele de apă minerală până acasă. Vecinii se uitau mereu dezaprobator. Nu aveau în gând utilitatea, ci doar evidentul dispreţ faţă de lipsa unei informări asupra cumpărăturilor făcute de vecinul de la patru. Îi enervam mereu pe ai mei când mă încăpăţânam să car kilograme întregi într-o plasă de hârtie, doar să nu mai duc de la o destinaţie la alta pungile alea plastifiate care miroseau a toate cumpărăturile făcute vreodată şi care purtau nume de farmacii sau feţe de Moş Crăciun decolorate.

Apoi, sunt vestele alea ale bărbaţilor, articol vestimentar cu atât de multe buzunare încât ai crede că-s o fortificaţie pentru seminţe. Ani la rând am dezvoltat o atenţie deosebită pentru ele, din cauza faptului că făceam blatul şi le reţinusem ca pe un soi de uniformă a controlorilor. Între timp m-am prins că nu-s atâţia controlori câte veste zăresc eu îmbulzindu-se la uşile autobuzului, astfel că am devenit mai puţin vigilentă, pentru a nu coborî din staţie în staţie cu iluzia că urcă vreun mănunchi de controlori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *