Despre dragoste, gelozie şi compasiune

Bună, prieteni! Două lucruri mi se par imposibile în viaţă: Să bagi o cămilă intr-un pet şi să atingi perfecţiunea în dragoste.  Deşi faza cu cămila mi se pare mai realizabilă decât cea cu dragostea. De ce spun asta? Ei, bine… Pentru că sunt în acea situaţie, sunt în “misiune imposibilă”. Stau şi mă gândesc uneori cât de complicată este o persoană. Nici cel mai performant PC din lume nu poate stoca atâtea toane câte stăpânim noi, oamenii.

Este foarte greu să fii în sintonie cu cineva, dar daca se întâmplă, se întâmăplă foarte rar. De ce există atâtea probleme? De ce există orgolii puternice? De ce uneori nu putem şterge cu buretele? Este foarte complicată viaţa deoarece un joc video poţi să îl reiei de câte ori vrei şi îl termini. Complexitatea vieţii amoroase nu se poate mărginii şi nici nu poţi relua sesiunea de fapte astfel încât să corectezi.

Atunci când ţii extrem de mult la o persoană, egoismul tău faţă de acea persoană creşte inestimabil. În sensul bun, mă refer. În cadrul meu, gelozia face parte din acel egoism. Asta nu mai e în sensul bun.
Poate greşesc, dar părerea mea este că, dacă iubeşti… eşti gelos. Eu văd direct-proporţionalitate în asta şi îţi poţi manifesta gelozia într-un altfel de mod decât clasica violenţă verbală sau (Doamne, fereşte) fizică.

Mai am însă de lucrat, trebuie să fac exprimarea şi mai plăcută decât este în prezent şi să încerc să mă îndrept. Eu iubesc cu adevărat si nu ştiam că există un asemenea sentiment.
Nu ştiu cât aţi înţeles voi din articolul ăsta, dar pentru mine înseamnă mult să scriu ceea ce simt. Mulţumesc pentru atenţie, prieteni.