Brancusi spunea intr-un interviu ca el nu face sculptura

Ci doar inlatura ceea ce nu este necesar din bucata de lemn cu care lucreaza, pentru a scoate la iveala sculptura.

Un scriitor stie atunci cand se aseaza in fata unei foi de hartie ca ea, foaia este plina de potentiale carora el le da viata atunci cand atingerea creionului, asemenea unei baghete magice, incepe sa faca vizibila o lume ce pana atunci era invizibila ochiului. Nu e ca si cum acele cuvinte nu existau pana atunci pe foaia de hartie. Nu! Existand intr-o lume invizibila, parca haotica, in care toate cuvintele existau simultan si totodata niciunul nu era vizibil, toate aceste cuvinte „potentiale” asteptau cu sufletul la gura sa fie scoase la iveala pentru a se arata ochilor, cu aceeasi nerabdare cu care sufletul scriitorului abia asteapta sa le intalneasca. Astfel, dupa ce a stat in fata hartiei goale, contampland indelung la ceea ce urmeaza sa scrie pentru a fi multumit de propria-i arta, scriitorul intra intr-un proces al creatiei in care literalmente da nastere unei noi lumi: o nuvela, o poveste de dragoste, un roman politist cu crime si suspans, o drama etc…

Cineva ar putea spune ca e greu sa creezi, sa scrii, sa sculptezi parca nestiind ca in viata de zi cu zi cu totii suntem scriitori si sculptori. Toti suntem artisti, arhitecti, creatori si designeri. Foaia de hartie goala este prezenta in viata fiecaruia dintre noi. La fel si bucata de lemn care ascunde capodopera. Poate nu intr-un format A4 alb bine definit si marginit, poate nu ca o bucata fizica de lemn asteptand atingerea daltei, insa toate acestea exista in viata noastră sub forma unei zile, a unei intalniri, a unei luni din an, a unei vieti intregi.